VĂ INVITĂM, SPRE BUNA ŞI COMPLETA DVS. INFORMARE, SĂ CITIȚI ACEST REGULAMENT ÎNAINTE DE A ÎNSCRIE ACTIVITĂŢILE EXTRACURRICULARE. ÎNSCRIEREA LICEULUI REPREZINTĂ ACORDUL DUMNEAVOASTRĂ ASUPRA TERMENILOR ŞI CONDIŢIILOR DIN ACEST REGULAMENT.
REGULAMENTUL SE GĂSEŞTE PE WWW.TANARAGENERATIE.RO DE UNDE POATE FI PRINTAT SAU CITIT ONLINE.
- OBIECTIVE & TIPURI DE ACTIVITĂȚI
Obiectivele proiectului sunt: promovarea stării de bine a adolescenţilor bazată pe un stil de viață echilibrat (alimentație, somn, mișcare), pe importanța cunoașterii – educației pentru viitorul adolescenților, a valorilor morale, relațiilor bune cu cei din jur, a incluziunii sociale și acceptării diversității, pe valorizarea talentelor tinerei generații.
Fiecare liceu va primi gratuit materialele de informare, prin curier, în atenția directorului liceului și a profesorului coordonator al programelor extracurriculare: afișe, semne de carte cu sfaturi pentru un stil de viață echilibrat și broșuri care vor fi diseminte prin diriginți, tuturor elevilor din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a care sunt invitați să participe la acest program.
Programul va promova și talentul liceenilor, devenind o platformă de expunere a realizărilor acestora alături de profesorii care îi inspiră și îi susțin, în domenii precum: știință, literatură, arte (muzică, desen, dans, altele), sporturi individuale sau de echipă din cadrul liceului.
Elevii participanţi vor face parte dintr-o comunitate dinamică, activă, într-o perioadă în care conștientizarea stării de bine asociată unui stil de viață echilibrat, armonios, poate contribui substanţial la obținerea de rezultate şcolare mai bune şi la dezvoltarea lor armonioasă.
Concursurile din cadrul ediţiei 2017 sunt: ‘AM TALENT!’, ‘QUIZ’, ‘BESTFLASHMOB 2017 – Suntem tânăra generație!’.
Toate detaliile organizării concursurilor vor fi comunicate coordonatorilor pe email, pe pagina de Facebook Suntemtanarageneratie, telefonic pe grupul WhatsApp al programului, în baza regulamentului.
1.1. Concursurile au ca scop valorizarea liceenilor, promovarea talentelor și creativității acestora, cunoașterea, capacitatea de organizare și inițiativa personală a elevilor, capacitatea lor de a atrage colegi şi de a se promova.
1.2. Echipa Fundaţiei PRAIS va face periodic verificări ale activităţilor înscrise pentru a asigura conformitatea acestora.
1.3. Activităţile pe tipuri de concurs vor fi trimise prin transfer (vezi cum se face la finalul acestui document) pe adresa tanarageneratie@prais.ro în perioada 2 mai - 2 iunie 2017, iar perioada de derulare a concursurilor va fi comunicată de Fundația PRAIS pe email, Facebook Suntemtanarageneratie unde toate activitățile din concursuri vor fi postate și pe WhatsApp Suntemtanarageneratie:
- Concurs Quiz – este un concurs de cultură generală, la care elevii vor participa individual. Pe pagina de Facebook Suntemtanarageneratie va fi postată săptămânal, începând cu data de 2 mai, câte o întrebare cu 3 răspunsuri, numai unul dintre acestea va fi corect. Prin tragere la sorți săptămânală, 10 elevi care au răspuns corect la întrebare vor primi premii constând în materiale sportive;
- Concurs ‚Am talent!’ este un concurs deschis pentru înscrieri în perioada 2 mai - 30 mai 2017. În cadrul acestui concurs, fiecare liceu va trimite pe adresa tanarageneratie@prais.ro câte un formular cu premiul sau rezultatele deosebite obținute în perioada 1 ianuarie – 25 mai 2017 de către elevi, individual sau în echipă, însoțite de fotografii sau filme, pe domeniile:
- Știință (premii olimpiade, premii la târguri de știință, inovație);
- Premii obținute la literatură;
- Premii obținute în domeniul artelor: muzică, desen, dans, altele;
- Evenimente culturale de amploare organizate în cadrul liceului și care vor reflecta efortul de a promova talentele elevilor în domeniul artelor;
- Premii obținute la sporturi individuale sau de echipă în cadrul liceului.
Fundația PRAIS va pune la dispoziția profesorilor coordonatori pe email, pentru fiecare domeniu menționat mai sus, câte un formular tipizat ce se va putea completa și trimite pe email tanarageneratie@prais.ro de către profesorul coordonator, alături de fotografii ale elevilor, filmări de la eveniment – prin transfer (vezi la final document cum se face), care vor fi postate pe Facebook Suntemtanarageneratie, pe canalul YouTube Suntem tanara generatie.
Fiecare liceu va promova intens aceste postări în rândul elevilor, profesorilor, prietenilor, famiilor, pentru a obține cât mai multe like-uri pentru postarea liceului pe Facebook Suntemtanarageneratie și pe canalul YouTube Suntem tanara generatie. Liceul care va strânge numărul cel mai mare de like-uri primite și cumulate pe ambele platforme pentru postarea legată de premiul sau rezultatele deosebite obținute pe unul dintre cele 5 domenii, va primi pentru elevul/elevii merituoși și profesorii lor: diplome, premii constând în materiale sportive.
- PARTICIPARE
2.1. La concursuri pot participa, ca iniţiatori, liceeni din clasele a IX-a, a X-a, a XI-a. Toţi elevii din clasele menţionate mai sus pot participa la acest program numai în baza acordului parental prealabil semnat de către părinţi, care va fi preluat şi ţinut la dosar de către cadrele didactice coordonatoare, în responsabilitatea exclusivă a cărora se află participarea elevilor la acest program extracurricular.
2.2. Cadrele didactice coordonatoare au responsabilitatea să se asigure că elevii participanţi la program nu au recomandări medicale sau de alt tip, care nu le permit înscrierea.
2.3. *Acordul parental anexat va fi trimis și pe email profesorilor coordonatori pentru a fi printat, completat şi semnat de către părinţi cu sprijinul diriginților.
- MODALITATE DE DESFĂȘURARE
Echipa Fundaţiei PRAIS stă la dispoziţia cadrelor didactice coordonatoare pentru a asista la procesul de înscriere în concursuri.
3.1. Cadrele didactice coordonatoare ale programelor extracurriculare, care participă în cadrul programului „Suntem tânăra generație!”, sunt abilitați de către Fundaţia PRAIS cu dreptul de a trimite activitățile (respectiv texte, materiale video, imagini), în conformitate cu prevederile acestui regulament.
3.2. Cadrele didactice coordonatoare pot să delege acest drept (3.4.) către elevii selectați din liceul din care fac parte, păstrându-şi dreptul de a verifica/ valida, precum și responsabilitatea de drept a conformității activităților înscrise;
3.3. Elevul abilitat de către cadrul didactic coordonator să trimită pe email și prin transfer activitățile din cadrul concursurilor este numit de către profesorul coordonator pentru programe extracurriculare, numele acestuia fiind trimis Fundației PRAIS la adresa de email: tanarageneratie@prais.ro.
3.4. Cadrul didactic coordonator este responsabil de conformitatea informațiilor și a materialelor trimise, în contul liceului. Acesta va valida orice material înaintea trimiterii acestuia și se va asigura că respectă toate specificațiile Termenilor și Condițiilor prezentului Regulament.
Validarea înscrierii activităților de către cadrul didactic coordonator permite postarea publică pe pagina de Facebook Suntemtanarageneratie.
3.5. Informațiile de contact (adresele de email, număr de telefon etc.) ale persoanelor abilitate să trimită pe email activitațile din concursurile proiectului vor fi trimise de către profesorul coordonator Fundației PRAIS la adresa tanarageneratie@prais.ro
3.6. Prin trimiterea acestor activități, utilizatorii acordă automat Fundaţiei PRAIS dreptul de a le prelua și pe platformele de comunicare ale programului „Suntem tânara generație!”: Facebook, Youtube, Instagram, Google+, Twitter.
- PREMII
Vor fi decernate Trofee şi Diplome de Merit celor mai active 10 licee la nivel de oraș, precum și Diplome de Participare tuturor liceelor înscrise în Concursuri. Lista liceelor câştigătoare la nivel de oraș va fi făcută publică în mass-media, Facebook, alte canale publice de promovare.
4.1. Premii individuale:
- Pentru cei mai activi reprezentanţi din Consiliul Elevilor pe liceu/ oraș implicați în program constând în: Medalii, Diplome, materiale sportive;
- Pentru cei mai activi şefi de clasă/ elevi din cadrul liceelor înscrise în concurs constând în: Medalii, Diplome, materiale sportive;
- Pentru cele mai active cadre didactice coordonatoare sau implicate în proiect din cadrul liceelor înscrise în concurs constând în: Trofee, Diplome de Excelenţă, materiale sportive;
- Pentru cei mai activi elevi iniţiatori de activităţi din cadrul liceelor înscrise în concurs, constând în: Medalii, Diplome, materiale sportive.
- LIMITĂRI DE RESPONSABILITATE
5.1. Cadrele didactice coordonatoare sunt responsabile în ceea ce privește identitatea și autenticitatea activităților înscrise în concursuri;
5.2. Cadrele didactice coordonatoare sunt răspunzătoare de materialele fotografice şi video trimise prin transfer la adresa tanarageneratie@prais.ro pentru care vor avea acordul parental prealabil semnat;
5.3. Fundația PRAIS nu își asumă responsabilitatea asupra modului și condițiilor de desfășurare a activităților voluntare culturale şi sportive extracurriculare în care sunt implicați elevii, precum și a obținerii acordului parental în cadrul acestui program.
----------------------------------
*Fundația PRAIS își rezervă dreptul de a prelungi perioada concursului.